Despre mărturisire și adevăr

Essay post published on 01 September 2026

Aș vrea să vă invit să mărturisiți public, și nu doar în interiorul bisericii lucrurile, valorile în care credeți, pentru că mi se pare că această mărturisire lipsește din societatea noastră, și pare că locul unei mărturisiri care să fie ferme, dar simple și decente, în spațiul public este luat de farisei. Și mă îngrijorează aderența pe care unii dintre aceștia o au în părți ale societății românești.

— Nicușor Dan, 1 sep 2026, la întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, în Catedrala Mântuirii Neamului din București.

Președintele României, Nicușor Dan (ND), a vorbit pe 1 septembrie 2026 despre importanța mărturisirii valorilor în care credem. În mod normal, aș fi încântat să aud de la nivel înalt acest îndemn, pentru că mi-am însușit de la grecii antici datoria de a susține (mărturisi) adevărul, de a înlătura greșeala, și de a mă abține față de cele nesigure, în calitate de ființă rațională înzestrată cu discernământ. În schimb, am fost frapat de ipocrizia și inadecvarea acestui discurs în raport cu faptele domnului Președinte de la preluarea mandatului și până azi.

Pe vremea creștinismului timpuriu, mărturisirea credinței era cu adevărat un act de curaj, mulți creștini fiind condamnați la moarte pentru erezie. Pe de altă parte, înălțimea funcției prezidențiale conferă deținătorului autoritatea morală pentru a spune orice. În aceste condiții, este de neînțeles cum cineva care s-a promovat drept "onest" și care a fost apreciat de public ca atare refuză să apere dreptatea, onoarea, și adevărul; și refuză să condamne minciuna și corupția. Mai mult decât atât, uneori pare că face invers decât ar trebui. Față de martirii la care face subtil aluzie, ND este ultimul laș. Dacă ar fi un om cu adevărat onest, ar trebui să trăiască încremenit de o rușine permanentă.

Într-un ritm accelerat, Nicușor Dan și-a destrămat credibilitatea prin:

promisiuni neonorate, amânate pe timp nedeterminat, sau pur și simplu minciuni. Amintesc doar de creșterea TVA, referendumul din justiție sau raportul asupra anulării alegerilor
discursuri în care spune doar platitudini, cu aceleași gesturi inepte și rânjete stupide
refuzul de a trage la răspundere, de a condamna, sau de a cere socoteală instituțiilor, partidelor, și celor aflați în funcții de conducere. De pildă, nu a deranjat în niciun fel PSD-ul, care a părăsit coaliția de guvernare și a declanșat criza politică

Un om care evită cu obstinație să ia poziții clare față de problemele morale din politica și societatea românească deplânge astăzi în biserică "lipsa mărturisirii valorilor," și că "fariseii iau locul mărturisirilor ferme, simple și decente". Acest loc a fost lăsat liber chiar de către domnia sa, care și-a exagerat rolul de mediator, ducând neutralitatea la extrem. Totuși, ce rost mai are un mediator dacă nu anunță, după ce a ascultat toate părțile, cine sunt cei care au dreptate și în care privințe? Nu vorbim aici despre medierea unor conflicte armate, unde reprezentanții țărilor în război au efectiv nevoie de un mijloc de comunicare indirect. Discuțiile inutile încheiate fără niciun acord au devenit de un ridicol absolut, însă ND se mulțumește să acuze la modul general faptul că "nu ne mai ascultăm unul pe celălalt," sau că "partidele nu mai vorbesc între ele."

Această lipsă de încredere larg răspândită în viața politică și deopotrivă în societate este tocmai urmarea normalizării minciunii, demagogiei și populismului, care rămân nesancționate și se consolidează drept metode legitime de discurs politic. Episodul desemnării lui Adrian Veștea ca prim-ministru a contribuit semnificativ la atmosfera de neîncredere pe care însuși ND o deplânge. Ce încredere mai poate avea orice participant la jocul politic sau orice observator atunci când Președintele face jocuri meschine, apelând la înțelegeri pe sub masă, refuzând să ia act de deciziile unui partid? Ce încredere mai pot avea cetățenii, observatori ai acestui spectacol mizerabil, când văd că toate discuțiile sunt ținute la secret, că nu mai există dezbateri asupra unor idei, ci doar scandaluri televizate? Rezultatul este evident: tot mai mulți cetățeni își pierd interesul în procesele democratice și se orientează către soluțiile extreme.

Cristian Tudor Popescu (CTP) spunea acum câteva luni într-o intervenție la televiziune că cea mai mare problemă a României nu este de natură economică, nici politică, ci este o criză morală. Tind să fiu de acord. Adevărul contează din ce în ce mai puțin, și lumea nu mai e preocupată să-l caute și să-l susțină, ci să-i convingă pe ceilalți că părerea lor e mai importantă, că interesele lor personale sau de grup primează. Minciuna, trădarea, înșelătoria nu mai sunt rușinoase și devin din ce în ce mai acceptabile pentru a-ți atinge scopurile. E adevărat, se vorbește de mult timp că am intrat în epoca post-adevăr, însă parcă politicienii nici nu se mai ostenesc să păstreze o aparență de onestitate. Acest lucru este valabil și în Statele Unite, de exemplu, unde omologul lui ND proferează injurii și susține cele mai gogonate minciuni tocmai pe rețeaua sa denumită, ca o ironie amară, "Truth Social."

Domains: Politics Philosophy